sa dezvoltam un pic CLAUSTROFOBIE

Un numar semnificativ de persoane (5-7% din populatia lumii) sufera de frica de a fi prinse intr-un spatiu ingust din care sa nu poata iesi. Claustrofobia este un termen alcatuit din cuvantul latinesc “claustrum”, care are sensul de spatiu inchis, si cuvantul grecesc “phobos”, cu sensul de frica. In DSM-IV este clasificata ca fobie specifica de tip situational.
Claustrofobia se manifesta prin doua tipuri de semne: frica de captivitate si frica de sufocare. Deseori, persoana claustrofoba sufera atacuri de panica daca se afla in: lift, incaperi mici fara ferestre, locuri aglomerate, incaperi inchise cu cheia, metrou, tunele etc.
Ce anume declanseaza aceste frici?

In niciun caz locurile in sine, ci scenariile, care au darul de a deforma realitatea intr-un mod infricosator, pe care aceste persoane le creeaza in mintea lor. Gandurile care se nasc in mintea unei persoane claustrofobe sunt in general catastrofice, de tipul: “daca se opreste liftul intre etaje, in mod sigur voi muri, pentru ca voi avea un infarct iar doctorul nu va putea ajunge la mine”, “daca se formeaza o ambuscada, pana ajung afara, ceilati vor calca peste mine”, “daca se intampla ceva, din cauza ca nu exista nicio fereastra, o sa ma sufoc” etc.
Claustrofobii relateaza ca atunci cand se afla in aceste locuri au senzatia de sufocare, de lipsa de aer, iar in scurt timp se confrunta cu un atac de panica sever.
Pentru a se proteja, cluastrofobii evita situatiile care ar putea sa le creeze disconfort iar daca totusi sunt nevoiti sa se confrunte cu situatia anxiogena, vor crea strategii care sa le ofere posibilitati de iesire.
Astfel, daca intra intr-un spatiu inchis, se vor uita dupa o cale de iesire; daca sofeaza, vor evita autostrada sau arterele circulate, din cauza aglomeratiei; daca intra intr-o cladire cu mai multe etaje si doresc sa ajunga la un nivel superior, vor evita liftul; daca merg la o petrecere, vor sta in apropierea unei usi; daca fac o calatorie, vor evita zborul cu avionul.
Din cauza ca persoanele claustrofobe sunt nevoite sa gestioneze atat frica de captivitate cat si frica de sufocare, specialistii au demarat un studiu prin care s-a urmarit separarea celor doua frici si investigarea fiecareia in parte. Acest studiu a demonstrat ca simptomele sunt diferite si ca este necesar ca fiecare frica sa fie abordata separat.
Ce favorizeaza instalarea claustrofobiei?
De multe ori claustrofobia apare ca urmare a unor evenimente traumatizante petrecute in copilarie sau in viata de adult.
Daca in copilarie, in timpul unui joc, persoana a fost captiva pentru o perioada de timp intr-un spatiu ingust si s-a temut pentru viata sa, acest incident ar putea sa favorizeze instalarea claustrofobiei, prin asocierea cu alte evenimente care ar putea fi semnificate asemanator, chiar daca in prezent nu exista in plan real un pericol care sa-i afecteze viata.
O alta cauza ar putea fi confruntarea cu o situatie traumatizanta, in viata de adult, pe care nu a reusit sa o gestioneze.
De exemplu, in timpul unui accident rutier, persoana a fost captiva in masina pana la venirea unei echipe de descarcerare care sa-i ofere ajutorul de care avea nevoie. Imposibilitatea de a se descurca singura a creat in mintea acesteia premisele unei realitati fictive in care nu detine controlul si resursele personale nu sunt de ajuns. Captivitatea devine astfel o sursa de anxietate si de convingeri irationale.
Simptomele fiziologice ale claustrofobiei pot include: transpiratie excesiva, senzatie de lesin, greata, puls crescut, tremuraturi, hiper ventilatie, ameteli.
De obicei, claustrofobia are efecte in viata sociala a persoanei din cauza ca aceasta tinde spre evitarea situatiilor anxiogene, ceea ce o va conduce la izolare si depresie(in fazele mai severe).
Desi sunt persoane care invata sa traiasca cu aceasta fobie, este indicat sa se solicite ajutor specializat.

Sa dezvoltam un pic AGORAFOBIE

   Această formă de fobie este o teamă maladivă de spaţiile libere şi de locurile publice. Este cea mai răspânditădintre fobii. Femeile sunt de două ori mai sensibile decât bărbaţii la agorafobie. Mulţi dintre bărbaţi o ascund în alcool. Preferă să devină alcoolici dcât să-şi recunoască teama aceea incontrolabilă. Agorafobul se plânge adesea că trăieşte o anxietate şi mai ales o angoasă, pe punctul de a intra în panică. O situaţie angoasantă produce acestuia reacţii fiziologice (palpitaţii cardiace, ameţeli, tensiune sau slăbiciune musculară, transpiraţie, dificultăţi respiratorii, greaţă, incontinenţă etc.) care pot duce la stări de panică, reacţii cognitive (senzaţie de înstrăinare, teama de apierde controlul, de a nu înnebuni, de a fi umilit în public, dea leşina sau de a muri, etc.) şi reacţii comportamentale (fuga de situaţii anxiogene şi, evident, din orice loc care i se pare îndepărtat de locul unde este persoana de care are el nevoie). Majoritatea agorafobilor suferă de hipoglicemie.
    Teama şi senzaţiile pe care le simte agorafobul sunt foarte puternice încât îl fac să evite situaţiile din care nu poate să fugă. De aceea agorafobul trebuie să găsească un apropiat care să fie persoana lui securizantă cu care poate ieşi, precum şi un loc securizant în care să se refugieze. EXistă persoane care ajung să nu mai iasă deloc în lume. Îşi găsesc mereu motivaţii serioase. Dar de fapt, catastrofele anticipate nu se produc niciodată. Majoritatea agorafobilor au fost foarte dependenţi de mama lor, în copilărie şi s-au simţit responsabili fie pentru fericirea ei, fie să o ajute în împlinirea rolului ei de mamă. Agorafobul se poate ajuta emoţional reglându-şi situaţia cu mama lui.
   Cele două mari temeri ale agorafobului sunt teama de moarte şi teama de nebuinie. Temerile lor provin din copilărie când au trăit în izolare. Un cămin propice pentru agorafovie este acela în care au avut loc decese sau cazuri de nebunie la ceo apropiaţi. Se poate deasemenea ca agorafobul să fi fost el însuşi în pericol de moarte, când era foarte mic, sau ca teamă legată de nebunia sau de moartea cuiva să fi fost vehiculată în familie
   Această teamă de moarte este trăită, în cazul agorafobului, la toate nivelurile, chiar dacă acesta nu-şi dă seama exact. Nu se crede capabil să facă vreo schimbare în nici un domeniu, deoarece aceasta ar reprezenta o moarte simbolică. De aceea, orice schimbare îl face să trăiască momente de angoasă şi îi accentuează gradul de agorafobie. Aceste schimbări pot fi trecerile de la copilărie la adolescenţă, apoi de la adolescenţă la vârsta adultă, de la celibat la căsătorie, o schimbare a locuinţei, a serviciului, o sarcină, un accident, o despărţire, moartea sau naşterea cuiva etc.
   Timp de mai mulţi ani, aceste angoase şi frici pot fi inconştiente şi interioare. Apoi, într-o zi, când agorafobul ajunge la limitele sale mentale şi emoţionale, nu le mai poate ţine doar în interior, iar temerile sale devin conştiente şi vizibile.
   Agorafobul, are deasemenea o imaginaţie debordantă şi incontrolabilă. Îşi imaginează situaţii ce depăşesc cu mult realitatea şi crede că este incapabil să facă faţă acestor schimbări. Această activitate mentală intensă îl face să se teamă de nebunie. Nu îndrăzneşte să vorbească despre asta cu ceilalţi, de teamă să nu fie considerat nebun. Trebuie să-şi dea seama urgent că nu este vorba despre nebunie, ci despre o sensibilitate foarte mare, prost gestionată.
  Dacă credeţi că corespundeţi acestor criterii, trebuie să ştiţi că ceea ce trăiţi nu este nebunie şi că nu veţi muri din cauza asta. Ci pur şi simplu , foarte mici fiind, aţi fost prea deschişi în faţa emoţiilor celorlalţi, crezând că sunteţi responsabili pentru fericirea sau nefericirea lor. În consecinţă, aţi devenit prea psihici pentru a putea fi vigilenţi şi a preveni nefericirile în prezenţa celorlalţi. Iată de ce captaţi toate emoţiile şi temerile celorlalţi atunci când vă aflaţi într-un loc public.
   Tratamentul agorafobiei poate fi de trei feluri: -tratament medicamentos; -psihoterapie;-alternativ.
In tratamentul medicamentos sunt utilizate in special antidepresivele din clasa inhibitorilor selectivi ai recaptarii serotoninei (SSRI) , de exemplu: Citalopram, Fluoxetina, Fluvoxamina, Paroxetina, Sertralina, anxiolitice sau benzodiazepine precum si IMAO-inhibitori de monoamin-oxidaza si antidepresive triciclice.
Dezavantajul SSRI este acela ca au efecte secundare destul de importante cum ar fi:
- greata
- gura uscata
- diaree
- cefalee
- nervozitate
- fatigabilitate (oboseala)
- sedare
- anxietate
- insomnie
- anorexie
- disfunctii sexuale

Psihoterapia cuprinde: psihanaliza, hipnoza, psihoeducatia si altele
- tratamentul de expunere - sustine punerea in contact a pacientului cu obiectul sau situatia declansatoare de anxietate in scopul infruntarii fricii. Metoda este similara cu cea a desensibilizarii treptate, dar spre deosebire de aceasta care promoveaza contactul treptat, tratamentul de expunere presupune o abordare directa a problemei;
- restructurarea cognitiva - scopul acesteia este de a inlocui ideile irationale asociate unei situatii cu altele, veridice si benefice, care au rolul de a indeparta frica asociata cu respectiva situatie.
- tehnicile de relaxare (respiratii adanci, vizualizarea, relaxarea progresiva a musculaturii, etc.) - pot atenua sau chiar opri simptomele de anxietate si panica.

Tratamente alternative:
-meditatia;
-meloterapia (terapie prin muzica) ;
-inscrierea intr-un grup de sprijin;
-acupunctura.